Rosteste-ma cu mana ta firava si cu inima ce inca iti bate,rosteste-ma cu mila si dezamagire,rosteste-ma cu tot ce ti-a ramas al meu in tine.Rosteste-ma cu minciuna asa cum m-ai rostit mereu,rosteste-ma temator,ca un copil ce se teme`n ceata si se pierde,mai mereu.
Rosteste-ma cu lacrimi ce sa-ti intepe obrazul,rosteste-ma cu nebunia cu care scriu si simt,rosteste-ma cu gandul ca asta e ultima oara cand rostesc cum sa ma fi rostit,pentru ca rosteala mea spre tine,a murit.
Am sugrumat`o dur,i-am dat sa bea,asa cum tu mi-ai dat sa zac si ai plecat.
Inghit in sec si noduri formeaza incaperi spatioase,inghit si plec mai departe,unde am sa gasesc zeci de mii ca tine,care au sa ma iubeasca,apoi au sa ma rasfire;Am sa gasesc aceeasi substanta mortala in toti,hoti si mincinosi.
2 comentarii:
Exceptional!
Cred ca imi place mai mult decat orice am citit pana acum.Incredibil cum din suferinta unora pot rasari cuvinte atat de alese!Ma inspira mult sa citesc ceea ce scrii,ba chiar ma schimba intr-un fel.
Trimiteți un comentariu